Episcopul Nicolae a slujit de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, la biserica „Sfânta Treime cea de Viață Dătătoare” din Konkovo, Moscova, Reprezentanța Bisericii Ortodoxe din Moldova

Episcopul Nicolae |14 Octombrie 2024


Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu şi cău­tând către Preacinstită Icoana ta, cu umilinţă grăim: acoperă-ne pe noi cu Cinstitul tău Acoperă­mânt şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântu­iască sufletele noastre. (Tropar glasul 4)

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului la biserica „Sfânta Treime cea de Viață Dătătoare” din Konkovo, Moscova, Reprezentanța Bisericii Ortodoxe din Moldova, luni, 14 octombrie, a fost înfrumusețată de slujirea vicarului Eparhiei de Cahul și Comrat, Preasfințitul Nicolae de Ceadîr-Lunga.

La serviciul divin alături de ierarh, au înălțat rugăciuni, ierom. Efrem (Rusu), clericii, enoriașii și binefăcătorii bisericii Sfintei Treimi din Konkovo.

Răspunsurile liturgice au fost oferite în limba slavonă și română de corul parohiei, condus de doamna reghent Larisa Artiușenko.

În cuvântul de învățătură adresat la final, Preasfinția Sa a transmis credincioșilor, mesajul de felicitare cu ocazia acestei mari sărbători a Ortodoxiei Universale dorindu-le ca Maica Domnului să mijlocească înaintea Tronului Preasfintei Treimi, rugile și cererile fiecăruia.

Sursa: https://ciuflea.md