PS Anatolie a liturghisit de Bunavestire la Mănăstirea Sf. Kneaz Vladimir din Cahul

Noutăți și evenimente |07 Aprilie 2015


PS Episcop Anatolie a oficiat astăzi la Mănăstirea Sf. Kneaz Vladimir din Cahul Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie dedicată mărețului praznic al Buneivestiri, având alături pe sluijtorii Sfintei Mănăstiri.

Întreaga adunare, dimpreună cu Episcopul, s-au rugat în dragoste creștinească și bună înțelegere pentru ca Domnul să-i binecuvânteze, să-i ajute și să-i îndrume, spre a primi cu inimă deschisă bucuria duhovnicească a acestei zile.

La final, Vlădica Anatolie a îndemnat pe cei prezenți să petreacă și în continuare Sfântul și Marele Post în rugăciune și curăție, credincioșii au primit binecuvântările și cuvintele de întărire spirituală ale Preasfinției Sale, mergând după aceasta la casele lor cu rugăciunea în inimă și în cuget.