Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul celebrată la Comrat

Noutăți și evenimente |07 Iulie 2015


În ziua, când Biserica Ortodoxă serbează „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Preasfinţitul Episcop Anatolie, a fost prezent în mijlocul enoriașilor Catedralei episcopale „Sf. Ioan Botezătorul”din Comrat.

Ierarhul, înconjurat de un sobor  preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la sfârșitul căreia a rostit un emoţionant cuvânt de învăţătură. Adresându-se obştii, preoţilor, invitaţilor şi credincioşilor prezenţi, Preasfinția Sa a detaliat aspecte din copilăria, viaţa  şi misiunea Sfântului Ioan Botezătorul, sintetizând un buchet de învăţături duhovniceşti.

Cel mai important aspect al vieţii „celui mai mare om născut din femeie” rămâne smerenia, în jurul căreia au înflorit virtuţile lui şi s-a desfăşurat întreaga sa viaţă, cu valoare de exemplu pentru toţi creştinii contemporani”.

Chiar dacă sărbătoarea a căzut în zi de lucru, la slujbă au participat numeroși credincioşi, care, într-o deosebită atmosferă de evlavie, au venit cu credinţă să-l cinstească pe Sfântul Ioan Botezătorul.