Adunarea Generală a preoților Episcopiei de Sud

Noutăți și evenimente |24 Decembrie 2014


Marți, 23 decembrie a.c., la Catedrala Episcopală din Cahul a avut loc Adunarea Generală a clerului Eparhiei de Sud.

Întrunirea a fost prezidată de Preasfințitul Anatolie, Epicopul de Cahul și Comrat, de vicarul eparhial, părintele Vitalie Zelinschii și de secretarul eparhial, părintele Mihail Mungiu. În  ordinea de zi au fost incluse mai multe subiecte.

Primul subiect în discuție a fost disciplina vestimentară a preoților care vor fi obligați să se prezinte la adunările ordinare și extraordinare, precum și la alte întâlniri cu episcopul, îmbrăcați în reasă și camilavcă. În acest context, Preasfinția Sa a criticat atitudinea rigoristă a unor clerici care au abuzat de canoanele bisericii în activitatea lor de îndrumător duhovnicesc față de neputința unor credincioși. „Canonul trebuie să apropie credinciosul de biserică, iar dacă-l îndepărtează este aplicat necorespunzător”, –  a menționat Preasfințitul Anatolie.

Un subiect aparte a fost situația mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Cociulia raionul Cantemir, care, recent a trecut prin multe încercări. Noul stareț, părintele Samuil a solicitat implicarea clerului de mir pentru a asigura mănăstirea cu cele necesare pentru slujbă și trai. Vladica s-a arătat disponibil să doneze mănăstirii un set de cărți de slujbă necesare pentru programul liturgic mănăstiresc.

Pentru clarificarea problemelor legate de acțiunile preoților vis-a-vis de sectele ieșite din ortodoxie cum ar fi „Arhangheliștii”, Preasfințitul Anatolie a binecuvântat organizarea unei comisii misionare care va fi mandatată să se expună pe marginea diferitor întrebări de ordin apologetic.

În cele din urmă, Vladica le-a mulțumit preoților pentru activitățile pastorale și le-a urat de sărbători multă sănătate și fericire în sânul familiilor.