Mănăstire de călugări
cu hramul Sfântul Nicolae
Anul fondării – 1932/1933
Anul închiderii – 1944, 1947
Anul redeschiderii – 1997
Arhimandrit Filaret (Ciornea)
Comunitatea monahală – 13 persoane
Aşezare: la aprox. 67 km S de Chişinău, lângă satul Sadaclia
Date de contact: MD-6717, com. Sadaclia, r.Basarabeasca
Tel.0297-57-278, 0795-11-823
Denumirea mănăstirii de călugăriţe Chistoleni se trage de la numele săteanului înstărit din satul Sadaclia Vasile Pistol (Chistol). În anii ’30 acesta a donat Mitropoliei Basarabiei 50 ha de pământ, pe care a fost înfiinţată o mănăstire1.
Repere istorice
Conform mărturiilor primului stareţ al schitului, Iachint Ciobanu, în anul 1932 mitropolitul Gurie al Basarabiei i-a încredinţat înfiinţarea unui schit2. Într-o inscripţie marginală de pe un Triodion, păstrat astăzi la mănăstire, se conţin informaţii interesante privind începuturile locaşului sfânt: „1935 16 februarie. Se donează acest Triodion Schitului Mitropolit Gurie Judeţu Tighina înfiinţat în anu 1933 avănd primu stareţ Ieromonahul Ioachint! Pentru pomenire ca ctitor la sfintele rugăciuni pentru iertarea păcatelor a Arhimadritului Serafim «vez ultima pajină» (sic!) şi a Igumenului Paisie Stareţul Sfintei Mănăstirei Căpriana de la 1929 februarie 16”3. Prin urmare, bazându-ne pe mărturia egumenului Paisie, putem conclude că pe locul mănăstirii Chistoleni, în anul 1933, a fost înfiinţat un schit numit Mitropolitul Gurie, administrat de ieromonahul Ioachint, pe care îl putem identifica cu arhimandritul Iachint Ciobanu, un ucenic al mitropolitului Gurie Grosu.
În istoricul acestui locaş se disting câteva perioade: 1932/1933–1938 – de la începuturi până la transformare în închisoare; 1941–1944 – de la transformarea mănăstirii de călugări în mănăstire de călugăriţe până la desfiinţarea ei; de la redeschidere, în 1997, până în zilele noastre.
În prima perioadă a existenţei sale acest locaş reprezenta o aşezare monastică mică4. Biserica schitului avea hramul Sfântul Nicolae din Mira Lichiei5. Într-un cont de gestiune de venituri şi cheltuieli pe anul 1938 (1 aprilie – 1 noiembrie) acest locaş sfânt apare cu statutul de mănăstire, denumită „Mitropolitul Gurie”, condusă de stareţul Singhel Iachint (Ciobanu). Conform acestui document, mănăstirii i s-a alocat o sumă de bani pentru reparaţia bisericii de vară6.
Însă la sfârşitul aceluiaşi an, mănăstirea din Sadaclia, ca şi alte câteva aşezări monastice din Regatul României (Tismana, Dragomirna, Suzana), a fost transformată într-un lagăr destinat preoţilor acuzaţi de colaborare cu Mişcarea Legionară7. Probabil, această decizie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în privinţa locaşului sfânt din Sadaclia este legată de conflictul dintre regele Carol II şi mitropolitul Gurie Grosu din anul 1936 şi prigoana ce a urmat împotriva înaltului ierarh – ctitor al acestei aşezări monastice.8
În acest lagăr de preoţi ortodocşi au fost internaţi cel puţin 33 de clerici9. După ce, la 20 decembrie 193810, preoţii au fost eliberaţi, această aşezare a fost transformată în lagăr pentru femei legionare. Lagărul era înconjurat de sârmă ghimpată. Deţinutele au fost eliberate abia în primăvara anului 1940.11
În această perioadă comunitatea monastică de la mănăstire a fost desfiinţată şi s-a oprit activitatea liturgică. După eliberarea deţinuţilor, clericii din partea locului au început procesul reinstaurării vieţii monahale la Sadaclia, adresându-se în acest sens ierarhilor din instituţiile bisericeşti centrale, inclusiv locţiitorului arhiepiscopului Chişinăului Efrem Enăchescu. Drept rezultat Sfântul Sinod a decis „în şedinţa sa din 24 octombrie 1941 asupra adresei…în legătură cu transformarea mânăstirii de monahi «Mitropolitul Gurie» din Sadaclia, judeţul Tighina, în mânăstire de maici cu viaţa de obşte…”12. Prin aceeaşi hotărâre Sfântul Sinod precizează că nicio mănăstire nu poate avea numele unui chiriarh în viaţă, de unde rezultă că locaşul sfânt de la Sadaclia nu mai putea fi numit „Mitropolitul Gurie”, iar decizia în privinţa denumirii şi instituirii hramului mănăstirii rămânea pe seama chiriarhului locului13. La 1 noiembrie, administrarea mănăstirii este încredinţată maicii Veronica (Petre), care la acea dată încă deţinea scaunul stăreţesc al mănăstirii Vărzăreşti. Totodată se preciza că personalul necesar va fi recrutat „din maicile şi surorile din mănăstirea Vărzăreşti, jud[eţul] Lăpuşna”14.
Prin această decizie arhiepiscopul Chişinăului desemnează şi hramurile mănăstirii: „hramul principal Cuvioasa Parascheva, şi al doilea – Sfântul Apostol Toma”15. Potrivit altor documente ale vremii, în februarie 1943, din cauza războiului, călugăriţele au fost nevoite să se mute la metocul mănăstirii Sadaclia-Iserlia, care se afla în preajma satului cu aceeaşi denumire, la o distanţă de 15 km de Sadaclia. Începând din 1943, în rapoartele prezentate de stareţă la Arhiepiscopia Chişinăului mănăstirea purta denumirea – Sadaclia-Iserlia16. Înainte de venirea monahiilor din Sadaclia, schitul Iserlia a fost ocupat de călugării de la mănăstirea Noul Neamţ, care l-au adus într-o stare deplorabilă. Cu ocazia predării schitului, din porunca arhiepiscopului Chişinăului din 3 februarie 1943, stareţul mănăstirii Noul Neamţ Axente Munteanu se adresează înaltului ierarh cu rugămintea de a li se întoarce bunurile lăsate la Iserlia: „…odată cu predarea schitului a rămas acolo o cantitate de lemn de construcţie luat din Mănăstirea noastră pentru a se construi anumite încăperi şi care lemn va fi ars de maici întrucât nu este timpul şi apoi maicile n-au nici un interes să construiască ceva la Iserlia… Tot la schitul Iserlia călugării noştri au transportat două clopote deşi schitul mai avea… A treia şi ultima chestiune ar fi hrana acestor monahi aruncaţi pur şi simplu de către maici, monahi cari au adunat ce au putut toată vara, şi de atâţia ani, pentru ca acum să nu-şi poată aduce la Mănăstire, nici măcar pâinea de toate zilele…”17. Din informaţiile prezentate în acest document, putem presupune că în schitul Iserlia timp de câţiva ani au sălăşluit călugării din mănăstirea sus-pomenită, iar odată cu stabilirea monahiilor din Sadaclia aceştia au fost nevoiţi să plece, pentru că au fost puşi să aibă grijă de acest locaş temporar, dar, totodată, trebuiau să reîntoarcă bunurile luate din schit, precum reiese din însemnarea făcută de cancelaria Arhiepiscopiei Chişinăului, la 18 februarie 1943 când s-a decis: „ridicarea lemnului şi a clopotelor după ce îngrijitorul schitului va duce în schit tot ce a ridicat de acolo fără învoirea autorităţii bisericeşti”18.
Despre soarta ulterioară a sitului monastic de la Sadaclia, părăsit de monahii, aflăm dintr-o informaţie „economică” trimisă de arhiepiscop-locotenent Efrim Tighineanu, la 17 august 1943, care confirmă faptul că „acesta este mutat” la Iserlia dela (sic!) mănăstirea Sadaclia, unde conform Înaltelor dispoziţiuni s-a instalat un lagăr pentru delincvenţi şi suspecţi”19. Iar la 3 decembrie 194320, Jandarmeria din Chişinău a anunţat lucrărilor de edificare din nou a mănăstirii SfântulArhiepiscopia Chişinăului că la solicitarea stareţei s-a aprobat ca lagărul de la Sadaclia să pună la dispoziţia schitului Sadaclia-Iserlia o încăpere pentru depozitarea recoltei, ceea ce putea să însemne iniţierea procesului de retrocedare a aşezământului monahal de la Sadaclia în folosinţa obştii de călugăriţe.
După această dată nu avem alte informaţii privind destinul schitului Sadaclia-Iserlia. Reieşind din faptul că odată cu instalarea autorităţilor sovietice, în primăvara anului 1944, s-a început prigoana călugărilor din mănăstirile basarabene, putem presupune că schitul Iserlia a fost închis aproximativ în aceeaşi perioadă21.
Din mărturiile locuitorilor din această zonă aflăm că la sfârşitul anilor ’40 în fostul locaş sfânt erau trataţi bolnavii de tifos, maladie care la finele celui de-al Doilea Război Mondial a devenit o adevărată epidemie, iar începând cu anul 1950 aici a funcţionat un spital. După închiderea acestui spital, încăperile mănăstirii au fost folosite de gospodăria agricolă din localitate. În această perioadă, complexul monastic a fost distrus treptat până la temelie22.
După ce în 1991 a fost proclamată independenţa Republicii Moldova, a început procesul de revenire la valorile naţionale şi creştine tradiţionale şi autentice. Cu toate că mănăstirea nu mai exista, memoria despre existenţa acestui locaş sfânt a fost păstrată cu grijă de clericii şi enoriaşii din partea locului. Cu străduinţa acestora a fost identificat şi sfinţit locul amplasării de odinioară a aşezării monahale, iar la 27 mai 1997, mănăstirea a fost înregistrată oficial, reluându-şi activitatea ca una de călugăriţe cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, fapt la care, din spusele localnicilor, au contribuit în mod deosebit doi fraţi, preoţi: părintele Ioan Jelihovschi, care actualmente este preot paroh în satul Carabetovca, şi protoiereul Valerian Jelihovschi, preot paroh al bisericii din satul Sadaclia23.
Misiunea de administrare a mănăstirii a fost încredinţată maicii stareţe Valeria (Onilov). Tot atunci a început construcţia edificiilor necesare pentru desfăşurarea normală a vieţii mănăstireşti. Cea mai mare parte a lucrărilor de edificare din nou a mănăstirii Sfântul Nicolae s-au desfăşurat timp de un an. Atunci s-a pus şi temelia actualei biserici. La 20 aprilie 2010, duhovnic al mănăstirii Chistoleni a fost numit egumenul Filaret (Ciornea), iar în funcţia de blagocină a fost numită rasofoara Nicolaia (Balan).
După reluarea activităţilor liturgice, mănăstirea Chistoleni a devenit preponderent un loc de atracţie spirituală. Preotul duhovnic al mănăstirii, părintele Filaret, îi mulţumeşte lui Dumnezeu că i-a dat puteri să înalţe, cu ajutorul creştinilor, dar şi cu ajutorul administraţiei publice locale, cele câteva edificii în care se ţin liturghiile. Dar, spune părintele, la mănăstire vin tot mai mulţi creştini şi biserica este uneori neîncăpătoare, iar pe timp de vară slujbele se oficiază „chiar şi afară”.
Comunitatea monahală
Atât înfiinţarea schitului, cât şi a comunităţii monahale, în anul 1932/1933, i-au revenit în totalitate părintelui Iachint24, care a fost numit stareţul schitului, iar mitropolitul Gurie a înzestrat locaşul sfânt cu toate cele necesare pentru desfăşurarea unei vieţi mănăstireşti depline. După cum ne-a mărturisit chiar stareţul Iachint (Ciobanu), el a adunat de la diferite mănăstiri 20 de călugări, printre care a fost şi donatorul terenului mănăstiresc Vasile Pistol25.
Contul de gestiune a veniturilor şi cheltuielilor mănăstirii Mitropolitul Gurie pe anul 1938 (1 aprilie – 1 noiembrie) a fost semnat de acelaşi stareţ Singhel Iachint26, ceea ce ar însemna că el a administrat mănăstirea de la începuturile ei până la transformarea acesteia în închisoare. La 10 mai 1939, Iachint (Ciobanu) a fost numit stareţ la mănăstirea Hâncu27.
După transformarea mănăstirii de călugări în una de maici, în anul 1941 stareţă a mănăstirii a fost numită monahia Veronica (Petre), care la acea din urmă dată încă îndeplinea şi funcţia de stareţă a mănăstirii Vărzăreşti. Documentele vremii ne furnizează anumite date despre viaţa şi activitatea maicii Veronica (născută Ioana Petre). În anul 1939 stareţa avea 54 de ani, de unde putem presupune că s-a născut în jurul anului 1895. Absolvă şcoala primară la mănăstirea Vărzăreşti. La 16 iulie 1920 a fost primită ca ascultătoare la aceeaşi mănăstire. Din anul 1921 îndeplinea funcţia de conducătoare a corului bisericesc, iar la data de 29 octombrie 1932 s-a tuns în monahism. A fost numită stareţă a mănăstirii Vărzăreşti începând cu data de 13 ianuarie 1939.28
Odată cu numirea în funcţie de stareţă a mănăstirii Sadaclia, maica Veronica a primit şi însărcinarea de a forma comunitatea mănăstirii cu surori din mănăstirea Vărzăreşti. Conform datelor din formularele de serviciu ale mănăstirilor din Eparhia Chişinăului pentru anul 1941, comunitatea mănăstirii Sadaclia număra 11 persoane în vârstă de la 18 până la 66 de ani: o maică, o soră, 9 ascultătoare; 10 sălăşluitoare erau venite din mănăstirea Vărzăreşti şi una din comuna Sadaclia29. În 1942 numărul de sălăşluitoare ale sfântului locaş s-a mărit, fapt ce poate servi drept indiciu că aşezarea monastică se dezvolta. Astfel, conform unui formular de serviciu din acelaşi an, în comunitatea monahală a mănăstirii se aflau 19 persoane: 6 călugăriţe, 2 surori, 10 ascultătoare şi un ieromonah – preotul mănăstirii Elifterie Crăciun.30 Iar în anul 1943 în mănăstire trăiau 18 persoane: 7 maici şi 11 surori de ascultare31.
După această dată destinul călugăriţelor de la mănăstirea Sadaclia rămâne necunoscut, putem admite că unele s-au retras la mănăstirea lor de origine Vărzăreşti. După redeschiderea, în anul 1997, a mănăstirii Sadaclia, în fruntea obştii monahale în calitate de administrator a fost numită monahia Valeria (Vera Onilov), iar în funcţia de duhovnic a fost desemnat ieromonahul Filaret. Din cauza stării de sănătate, monahia Valeria s-a retras din funcţie şi a trecut la mănăstirea Hâncu. Din 20 aprilie 2010 funcţia de duhovnic-administrator la mănăstirea Chistoleni o deţine arhimandritul Filaret32. Comunitatea monahală este încă în formare şi la mănăstire continuă să vină ascultătoare şi călugăriţe. La momentul actual
în locaşul sfânt sălăşluiesc 15 persoane: 3 monahii, 4 rasofoare, 5 surori la ascultare, 2 preoţi slujitori şi un ierodiacon.
Domeniul mănăstirii şi activităţii economice
Conform informaţiilor oferite de localnici, schitul Mitropolitul Gurie a fost înfiinţat pe un teren de 50 ha, donat de ţăranul din satul Sadaclia, Vasile Pistol. Documentele care au înregistrat această danie nu au fost deocamdată depistate, nu deţinem informaţii nici privitor la alte posesiuni mobile sau imobile ale schitului, nici la ocupaţiile comunităţii monahale din perioada 1933–1938. Dar, potrivit mărturiilor stareţului Iachint, îndată după formarea obştii schitului, monahii au sădit o livadă, au construit chilii şi au pus o rânduială mănăstirească frumoasă33.
După transformarea schitului de călugări în mănăstire de călugăriţe, proprietatea de pământ a locaşului sfânt a rămas aceeaşi. Or, în inventarul bunurilor mănăstirii Sadaclia, prezentat pentru evaluare în Consiliul Eparhial al Chişinăului, din 2 octombrie 1942, în posesia mănăstirii este trecut acelaşi teren de 50 ha34 în valoare de 750 mii de lei, al cărui hotar era arătat după cum urmează:
• 35 ha de teren arabil situat pe moşia comunei Sadaclia, care „la M[iază]n[oapte] se mărgineşte cu grădina schitului. La M[iază]z[i] se mărgineşte cu drumul de câmp. La R[ăsărit] cu drumul şi la A[pus] cu drumul ce duce la Cioc-Meidan”;
• 7 ha de izlaz, care „la M[iază]n[oapte] se mărgineşte cu drumul ce duce la Sadaclia, la M[iază]z[i] cu drumul de câmp, la R[ăsărit] cu drumul, la A[pus] cu drumul ce duce la Romaneştii”;
• 5 ha de fânaţ, care „la M[iază]n[oapte] se mărgineşte cu terenul arabil al schitului, la M[iază]z[i] cu drumul de câmp, la R[ăsărit] cu terenul arabil al schitului, la A[pus] cu drmul ce duce la Cioc-Meidan”;
• 1,5 ha de grădină cu pomi fructiferi, care „la M[iază] n[oapte] se mărgineşte cu pădurea schitului, la M[iază]z[i] cu izlazul mănăstirii, la R[ăsărit] cu via mănăstirii, la A[pus] cu curtea mănăstirii”;
• 1,5 ha de vie, care „la M[iază]n[oapte] se mărgineşte cu pădurea schitului, la M[iază]z[i] cu izlazul schitului, la R[ăsărit] cu drumul ce duce la Sadaclia, la A[pus] cu grădina cu pomii fructiferi a schitului”35.
În folosinţa mănăstirii se mai aflau 3 ha de pădure de salcâm definită drept „a statului”, în valoare de 60 mii de lei, care „la M[iază]n[oapte] se mărgineşte cu drumul ce duce dela Cioc-Meidan. La M[iază]z[i] cu grădina de pomi fructiferi a mănăstirii. La R[ăsărit] cu drumul ce duce dela mănăstire la Sadaclia. La A[pus] cu terenul arabil al mănăstirii”36.
Conform datelor privind gospodăriile mănăstireşti din Arhiepiscopia Chişinăului de la sfârşitul anului 1943, în afară de terenurile la care ne-am referit mai sus, în posesia mănăstirii a fost atestată şi o „pădure de uzufruct” cu o suprafaţă de 38 ha37. În curtea mănăstirii, cu o suprafaţă de 2 ha, îngrădită cu un gard de scânduri, erau situate: biserica, 2 corpuri de chilii şi alte construcţii gospodăreşti. Biserica cu hramul Sfânta Parascheva a fost construită din piatră şi acoperită cu şindrilă, având o suprafaţă de 128 m2, iar clopotniţa de lemn a mănăstirii avea o suprafaţă de 9 m2. Corpul de chilii, cu o suprafaţă de 210 m2, a fost construit din chirpici de lut, acoperit cu şindrilă şi includea 8 camere, 3 antreuri, 2 cămări şi un balcon. Un alt corp de chilii, construit şi el din chirpici şi acoperit cu ţiglă roşie, cuprindea 12 camere, o sală de trapeză etc. În clădiri aparte se situau bucătăriile cu suprafaţa de 165 m2 şi, respectiv, 20,25 m2 (bucătăria de vară). În apropiere au fost dislocate anexe gospodăreşti: o şură pentru păstrarea uneltelor agricole (54 m2), două beciuri (câte 20 m2), un coteţ de păsări (15 m2) şi două fântâni americane38. Mănăstirea a fost dotată cu toate cele necesare pentru lucrarea pământului şi efectuarea altor activităţi gospodăreşti: 2 pluguri cu trei şi cu un fier, 2 boroane cu fier, secerătoare, maşină de vânturat, maşină de stors miere etc.39.
Deşi mănăstirea dispunea de o avere însemnată, situaţia ei materială rămânea destul de grea, călugăriţele ducând lipsă de produse alimentare. La 21 aprilie 1942, maica stareţă s-a adresat arhiepiscopului Chişinăului cu rugămintea ca mănăstirea Vărzăreşti „să le dea măcar a zecea parte din vitele lor”, motivând solicitarea prin faptul că „Sfânta Mănăstire Sadaclia este completamente lipsită de boi, cai, vaci şi oi, neavând nici mijloace materiale de a procura acestea, şi luând în seamă că personalul este recrutat în întregime din maicile şi surorile Sfintei Mănăstiri Vărzăreşti”40. Dar comunitatea din mănăstirea Vărzăreşti a refuzat să îndeplinească această rugăminte41. Un proces-verbal din 10 septembrie 1942 înregistra predarea către mănăstirea Sadaclia a unei vaci de lapte şi a unui viţel şi se sublinia că acestea au fost „necesare pentru hrana trăitoarelor acelei sfinte mănăstiri, lipsite completamente de animale şi de hrană”42.
În realitate, în acelaşi an la mănăstire este atestată o adevărată gospodărie animalieră. Faptul este confirmat şi de raportul din 8 octombrie 1942, conform căruia în gospodăria mănăstirii sunt trecuţi: 2 boi, 3 porci, 5 oi şi 10 stupi de albine43, iar, reieşind din bugetul prezentat la 15 aprilie 1943, veniturile mănăstirii constituiau 120 mii de lei44, întreaga avere fiind estimată la 8 359 800 de lei45.
Aceste date ne arată că, din punct de vedere economic, mănăstirea a atins o anumită stabilitate, iar stăpânirile ei erau destul de întinse. Călugăriţele lucrau pământul, aveau livadă, cultivau viţă-de-vie, din care produceau vin, şi se ocupau de apicultură. Principalele surse de venit ale mănăstirii proveneau din vânzarea cerealelor, fructelor din livada mănăstirii, lumânărilor, din donaţiile credincioşilor şi de la atelierul de ţesut. Veniturile acopereau în mare parte cheltuielile, mănăstirea asigurându-şi cele necesare, fără vreo subvenţie externă. Cheltuielile cele mai mari erau rezervate pentru asigurarea alimentaţiei personalului mănăstirii, iluminatul cu gaz şi plata salariului pentru paznicul mănăstirii46.
Starea de stabilitate s-a schimbat odată cu strămutarea personalului mănăstirii la schitul Iserlia. Date interesante despre situaţia schitului aflăm dintr-o informaţie cu caracter economic din 17 august 1943, din care rezultă că „cu ocazia acestei mutări, mănăstirea cu întregul personal şi-a cheltuit toate resursele materiale, astfel că azi se află într-o situaţie deplorabilă, aproape fără adăpost, cu clădiri şi dependinţe ruinate. N-are nici unde îşi depozita recolta anului curent pentru hrana zilnică a personalului”47. În legătură cu greutăţile suportate de personalul mănăstirii şi riscul de a pierde recolta în preajma iernii, şi pentru că în lipsa deţinuţilor complexul de la Sadaclia a rămas în calitate de lagăr pentru militari, compus din 4 soldaţi, un sergent şi un ofiţer, la 4 noiembrie 1943, stareţa se adresează arhiepiscopului Chişinăului cu rugămintea „dacă nu se poate elibera completamente mănăstirea Sadaclia de a mai fi lagăr”, să li se acorde o încăpere pentru depozitarea cerealelor recoltate în „magaziile existente acolo, sau în podul clădirilor”48. Prin intermediul Arhiepiscopiei Chişinăului, la 4 decembrie a aceluiaşi an, Inspectoratul Jandarmeriei din Chişinău a aprobat ca mănăstirii „să fie dată o încăpere în care să se înmagazineze recolta”49. Acestea sunt ultimele informaţii cunoscute despre activitatea economică a locaşului sfânt din Sadaclia în perioada 1932/1933–1943.
Actualmente domeniul mănăstirii constituie 9 ha, dintre care 5 ha teren arabil, iar restul suprafeţei este ocupat de construcţiile complexului monastic. Pe terenul alocat de stat în anul 1998 au fost construite 4 chilii pentru monahii şi o biserică mică în care se oficia Sfânta Liturghie. Astăzi în locul primelor chilii este amplasată bucătăria şi trapeza de vară. În 2000 s-a finisat construcţia edificiului care cuprinde biserica Sfântul Nicolae, unde zilnic se oficiază slujba liturgică, 4 chilii (actualmente sunt 12 chilii pentru monahi, construite prin prelungirea clădirii), cancelaria, arhondaricul şi biblioteca. În anul 2002, odată cu venirea în mănăstire a părintelui Filaret (Ciornea), s-a început construcţia blocului de chilii pentru călugăriţe, care cuprinde 12 camere, o trapeză de iarnă, atelierul de croitorie şi o sală festivă. În afară de clădirile bisericeşti şi rezidenţiale, în curtea mănăstirii au fost construite mai multe anexe gospodăreşti.
În anul 2010, episcopul de Cahul şi Comrat Anatolie a sfinţit locul viitoarei biserici cu două niveluri cu hramul Maica Domnului Portăriţa şi Sfântul Nicolae, care actualmente se află în construcţie50. Şi aşa cum râvna pentru cele duhovniceşti a comunităţii monastice de la mănăstirea Sfântul Nicolae este mare, ea depune efort ca proiectul noii biserici, mai încăpătoare, să fie realizat în cel mai scurt termen. În prezent este zidit deja primul etaj. Principala sursă de venit a mănăstirii o constituie vânzarea produselor animaliere şi agricole, a mierii şi donaţiile enoriaşilor. Gospodăria mănăstirii este mare şi cuprinde 100 de oi, 20 de vaci, capre şi găini. Pentru lucrarea pământului şi alte treburi gospodăreşti mănăstirea dispune de un tractor donat de locuitorii satului Sadaclia, de un autocar mic, de un automobil şi două camioane. Sălășluitorii mănăstirii îşi asigură unele nevoi prin munca în atelierul de croitorie şi în cel de fabricare a lumânărilor.
Biblioteca mănăstirii
Despre primele cărţi înregistrate în biblioteca mănăstirii aflăm din „inventarul de obiecte ce se găsesc la mănăstire” din 1 februarie 1942: un octoih, un triod, 2 cărţi cu funie, un mineu de obşte şi (loc deteriorat) prologuri, o sfântă Evanghelie51. Astăzi la mănăstirea Chistoleni se păstrează câteva cărţi din sec. XIX şi din prima jumătate a sec. XX52:
• Mineu de obşte, Chișinău, Tipografia Exarhicească, 1819.
• Vieţile sfinţilor din luna martie, [București], Tipografia Mitropoliei, 1835.
• Apostol, Blaj, Tipografia Seminarului, 1843. (Inscripţie pe copertă din urmă: Ачест сф. Апостол есте проприетатя бисеричий дин сатул Абаклия, районул Басарабяска, а фост луат де кынтэрецул Сауман Георгие дин сатул Карабетовка ши фолосит ын сатул кари-й арэтат де дынсул май жос: Бисерика Акоперэмынтулуй Майчей Домнулуй дин сатул Карагасены. 6 юлие 1951. Дупэ каре ла черерея преотулуй Юрко Петру а фост реынторс ынапой ла 16 ноембрие 1954. Inscripţie pe coperta din faţă: Садаклия, диакон Алексей).
• Penticostarion, Chișinău, Tipografia Duhovnicească, 1853. Pe unul din ele are următoarea însemnare pe coperta din faţă: Donat mănăstirii în dar de la preotul stăpânul Anatolie la data de 4.10.1998).
• Triodion, Buda, Tipografia Universității din Pesta, 1816.
• Tipicon, Chişinău, Tipografia Duhovnicească, 1857.
• Triodion, Buda, Tipografia Universității din Pesta, 1863 (are ştampila mănăstirii).
• Ceaslov, după originalul din 1858 tipărit la Neamţ (nu mai înainte de 19 mai 1865).
• Prolog, Tipografia Mănăstirii Neamț, 1854.
• Prolog, Tipografia Mănăstirii Neamț, 1855.
• Triodul, Bucureşti, 1930.
• Mineu prazdnical. Printre aceste cărţi întâlnim şi cele menţionate în inventarul din anul 1942.
Marina Guțu
material elaborat în cadrul Institutului de Studii Enciclopedice a AŞM
Imagini preluate de pe blogul: http://iulian-proca.blogspot.com
NOTE :
1 I nformaţii furnizate de duhovnicul-administrator arhimandritul Filaret (Ciornea).
2 Bălan Ioanichie, Convorbiri duhovniceşti, vol. II, Episcopia Romanului şi Huşilor, 1990, p. 573.
3 Triodion, Buda, 1871, f. 1-33.
4 Bălan Ioanichie, Convorbiri duhovniceşti, vol. II, Episcopia Romanului şi Huşilor, 1990, p. 573.
5 Imbrescu Ilie, Biserica şi Mişcarea legionară, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1940, p. 84.
6 ANRM, F. 1135, inv. 1, d. 184, f. 1-3.
7 Nistoroiu Gheorghe Constantin, Mlădiţele Sfântului Prooroc Ilie, în Agero, Brusturi-Neamţ, 14 iulie 2010.
8 P entru mai multe detalii vezi: Mitropolitul Gurie – Misiunea de credinţă şi cultură: Culegere de articole şi studii despre Mitropolitul Gurie (Grosu) al Basarabiei (1877–1943), Chişinău, 2007.
9 Nistoroiu Gheorghe Constantin, Mlădiţele Sfântului Prooroc Ilie, în Agero, Brusturi-Neamţ, 14 iulie 2010 / http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA AGERO/ISTORIE/MladitelealesealeSfantuluiProorocIliedeGCNistoroiu.htm
10 Imbrescu Ilie, Biserica şi Mişcarea legionară, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1940, p. 13.
11 Bârzoi Cezarina, Baias Ionut. Sfinţii închisorilor // http://www.hotnews.ro/articole_autor/Cezarina%20Barzoi,%20Ionut%20Baias
12 ANRM, F. 1135, inv. 2, d, 153, f. 1.
13 ANRM, F.1135, inv. 2, d, 153, f. 1.
14 ANRM, F.1135, inv. 2, d, 153, f. 2.
15 ANRM, F.1135, inv. 2, d, 153, f. 2.
16 ANRM, F.1135, inv. 3, d, 212, f. 1.
17 ANRM, F.1135, inv. 2, d, 1687, f. 1.
18 ANRM, F.1135, inv. 2, d, 1687, f. 1.
19 ANRM, F. 1135, inv. 2, d, 1719, f. 1.
20 ANRM, F.1135, inv. 2, d, 1687, f. 138.
21 Православие в Молдавии, том 1, док. 80, с. 353.
22 I nformaţii furnizate de duhovnicul-administrator arhimandritul Filaret (Ciornea).
23 Ibidem.
24 I achint Ciobanu, arhimandrit s-a născut în anul 1896 în comuna Ciuciuleni, judeţul Lăpuşna. În 1914 a fost primit în calitate de ascultător
la mănăstirea Hâncu. În 1922 a venit la Chişinău ca ucenic de chilie al mitropolitului Gurie Grosu. În 1925 se tunde în monahism. În 1932 înfiinţează schitul Mitropolitul Gurie din Sadaclia, judeţul Tighina. În acelaşi an este numit stareţ la mănăstirea Hâncu pe care o va păstori până
în anul 1944, când este numit stareţ la schitul Bădiceni–Vaslui. La acest din urmă schit părintele Iachint a fost stareţ timp de 30 de ani. Apoi a fost
numit duhovnic la mănăstirea Sfinţii Apostoli din Huşi. (Bălan Ioanichie, protosinghel. Convorbiri duhovniceşti, vol. II, Episcopia Romanului şi
Huşilor, 1990, p. 572-573.)
25 Ibidem, p. 572-573.
26 ANRM, F.1135, inv. 2, d. 1812, f. 2.
27 ANRM, F.1135, inv. 1, d. 184, f.
28 ANRM, F.1135, inv. 3, d. 210, f. 253.
29 ANRM, F.1135, inv. 3, d. 211, p. 43.
30 ANRM, F.1135, inv. 3, d. 212, p. 1.
31 ANRM, F.1135, inv. 2, d. 1687, f. 96.
32 A rhimadritul Filaret s-a născut la 10 mai 1974, în satul Limbenii Noi, raionul Glodeni. În perioada anilor 1992-1996 a făcut studii la Seminarul
Teologic din Noul Neamţ. În anul 1994 a fost călugărit la mănăstirea Noul Neamţ. La 7 ianuarie 1995 a fost hirotonisit ierodiacon în mănăstirea
Chiţcani, iar la 28 noiembrie 1995 a fost numit ieromonah la mănăstirea Zloţi. În anul 2002 a fost numit egumen şi la 22 mai 2010 a fost ridicat la
înaltul rang de arhimandrit.
33 Bălan Ioanichie, Convorbiri duhovniceşti, vol. II, Episcopia Romanului şi Huşilor, 1990, p. 572-573.
34 ANRM, F.1135, inv. 2, d. 885, f. 31v.
35 ANRM, F.1135, inv. 2, d. 749, f. 5.
36 ANRM, F.1135, inv. 2, d. 749, f. 6.
37 ANRM, F.1135, inv. 2, d. 1687, f. 103.
38 ANRM, F.1135, inv. 2, d. 749, f. 7.
39 ANRM, F.1135, inv. 2, d. 749, f. 8.
40 ANRM, F.1135, inv. 2, d. 885, f. 40.
41 ANRM, F.1135, inv. 2, d. 885, f. 41.
42 ANRM, F.1135, inv. 2, d. 749, f. 3.
43 ANRM, F.1135, inv. 2, d. 749, f. 8.
44 ANRM, F.1135, inv. 2, d. 1687, f. 206 v-207.
45 ANRM, F.1135, inv. 2, d. 1687, f. 103 v.
46 ANRM, F.1135, inv. 2, d. 1687, f. 206 v-207.
47 ANRM, F.1135, inv. 2, d, 1719, f. 1.
48 ANRM, F.1135, inv. 2, d, 1687, f. 135.
49 ANRM, F.1135, inv. 2, d, 1687, f. 138.
50 I nformaţii furnizate de duhovnicul-administrator arhimandrit Filaret (Ciornea).
51 ANRM, F.1135, inv. 2, d, 885, f. 31.
52 Aducem mulţumiri colegului dr. Igor Cereteu pentru precizări la datarea unor cărți.
