Iubiți întru Hristos Preasfințiți Arhipăstori, cinstiți preoți şi diaconi,
de Dumnezeu iubitori monahi şi monahii, dragi frați şi surori!
Către voi toți, cei care trăiți în diferite țări şi orașe, dar care faceți parte din plinătatea Uneia Biserici Ortodoxe Ruse, mă adresez în această noapte sfântă şi vă felicit din suflet cu ocazia măreței sărbători a Nașterii lui Hristos. Dragii mei, vă salut cordial şi nădăjduiesc prin rugăciune ca să ne umplem toți de bucurie duhovnicească prin participarea comună la acest ales eveniment, luând parte la ospățul credinței, precum fiii şi fiicele lui Dumnezeu şi prietenii lui Hristos (Ioan 15, 15).
Acum, contemplând misterul Întrupării Domnului, tindem să înțelegem care este sensul evenimentului ce a avut loc acum două mii de ani în Betleem şi ce legătură are cu noi şi contemporanii noștri.
Sfântul Apostol Pavel scrie: Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea (Galateni 4, 4-5). Dar ce a precedat această plinire a vremii? Toată istoria omenirii până la Nașterea lui Hristos, este de fapt istoria căutării lui Dumnezeu, când cele mai luminate minți încercau să înțeleagă cine este izvorul acelei puteri supranaturale, prezența căreia o simte în viața sa, într-un fel sau altul, fiecare om.
Oamenii, aflați pe calea căutării Domnului, încercând să găsească adevărul, cădeau în tot felul de rătăciri. Dar nici frica primitivă a omului față de teribilele fenomene ale naturii, nici divinizarea stihiilor naturale, a idolilor, iar câteodată chiar a omului şi nici cele câteva descoperiri care îi luminau pe filosofii păgâni, nu iau adus pe oameni către adevăratul Dumnezeu. Şi când lumea n-a cunoscut prin înțelepciune pe Dumnezeu (I Corinteni 1, 21), El Însuși a binevoit să se descopere oamenilor. Cu ochii sufletului, putem vedea o nespusă taină: Ziditorul se asemuiește zidirii, primește natura umană, rabdă umilința, moare pe cruce şi învie. Acest lucru întrece puterea înțelegerii umane, fiind o minune, care deschide plinătatea Revelației lui Dumnezeu către oameni despre sine Însuși.
Hristos s-a născut şi lumea a căpătat o speranță, Hristos s-a născut şi dragostea domnește în veci, Hristos s-a născut şi cerul s-a închinat până la pământ, Hristos s-a născut şi steaua Betleemului arată calea cea dreaptă către Dumnezeu, Hristos s-a născut şi nimeni nu crede în triumful răului, căci suntem în har mântuiți, prin credință, şi aceasta nu e de la noi: este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2, 8).
Așteptând şi prevăzând venirea lui Mesia, Proorocul Isaia exclamă: Cu noi este Dumnezeu! (Isaia 8, 10). Şi în ziua de azi duhovniceștile sale cuvinte sunt un izvor de bucurie nespusă pentru milioane de creștini. Născându-se în Betleem, Domnul se naște în inimile noastre şi este cu noi dacă îi rămânem credincioși Lui şi Bisericii întemeiate de El. Hristos este cu noi când facem fapte bune. El este cu noi când îi ajutăm pe apropiați. El este cu noi când dăm dovadă de compasiune. El este cu noi când îi împăcăm pe cei învrăjbiți. El este cu noi când iertăm şi când dăm uitării răul. El este cu noi când ne rugăm şi participăm la Tainele bisericești, mai ales la Taina Mulțumirii, Sfânta Euharistie.
Sărbătoarea nașterii lui Hristos ne vorbește despre cel mai important lucru: noi suntem chemați pentru a învăța să-L iubim pe Dumnezeu şi să-I slujim Lui – Mântuitorul nostru, Cel care a dăruit această mântuire tuturor popoarelor, pentru toate timpurile, Cel care şi astăzi îşi deschide brațele către fiecare dintre noi. Deprinzând adevărata închinare către Dumnezeu, împreună cu aceasta învățăm să slujim şi apropiaților noștri, arătând astfel credința care este lucrătoare prin iubire (Galateni 5, 6).
Iar nouă ne rămân puține de făcut – să răspundem actului salvării care vine din partea lui Dumnezeu, cu ascultarea noastră, cu încrederea față de cuvintele lui Dumnezeu, cu dorința de a îndeplini poruncile Sale. Dacă vom învăța acest mare adevăr, atunci multe se vor schimba nu doar în noi înșine, dar şi în jurul nostru. Vom putea să stabilim corect prioritățile valorilor, vom putea în pace, în liniște şi cu hotărâre să mergem pe calea vieții, trasată nouă de sus, slăvindu-L şi mulțumindu-i lui Dumnezeu.
Pentru a atinge o asemenea stare a duhului, trebuie să fim ortodocși nu numai în sondajele sociologice, dar pin convingerile noastre profunde şi prin modul de trai, așa cum au fost şi binecredincioşii iubitori de Dumnezeu, înaintașii noștri vrednici de pomenire. Printre aceștia, un loc aparte îl ocupă încreştinătorul Rusiei – Sfântul Cneaz Vladimir Întocmai cu Apostolii, de la a cărui trecere la cele veșnice, în 2015 se vor împlini 1000 de ani. Anume lui îi datorăm faptul că suntem purtători ai unui înalt titlu creștin şi că împreună constituim o familie unitară a popoarelor frățești ale Rusiei istorice. Așa a fost, așa este şi așa va fi. Niciun fel de necazuri şi încercări vremelnice, niciun fel de forțe din exterior, nu vor putea să risipească aceste multiseculare legături duhovnicești şi culturale, ale urmașilor cristelniței kievene.
În aceste zile sfinte al Nașterii Domnului, rugăciunile plinătății Bisericii, dimpreună cu sporitele mele rugăciuni, sunt pentru pace pe pământul Ucrainei. Indiferent de locul aflării păstoriților săi, de viziunile sau preferințele lor politice, Biserica Ortodoxă Rusă îndeplinește acea misiune plină de responsabilitate, care I-a fost lăsată de Însuși Hristos. (Matei 5, 9). Ea a făcut şi face tot posibilul pentru a-i împăca pe oameni şi a-i ajuta să depășească urmările dușmăniei.
La rădăcina vrajbei, a urii şi a dezbinării, stă păcatul. Acesta, după cum spune Cuv. Iustin (Popovici): „din toate puterile sale, face numai una – îl desacralizează şi îl dezumanizează pe om.” Şi noi vedem în ce stare infernală ajunge omul care își pierde demnitatea dăruită de Ziditor.
Biserica însă, din numele lui Dumnezeu, binevesteşte oamenilor cu neobosire bucurie mare (Luca 2, 10) despre nașterea Mântuitorului, cheamă pe fiecare să şi să se schimbe spre bine. Ea propune calea ascensiunii de la căutarea la aflarea lui Dumnezeu, cât şi de la comunicare la asemănare cu El. Sf. Atanasie cel Mare, care a trăit în Alexandria în sec. al III-lea, a exprimat în cuvinte uimitoare scopul venirii Mântuitorului în lume: „Dumnezeu a devenit om, pentru ca omul să devină dumnezeu.” Nu prin natura sa, ci prin harul lui Dumnezeu. Toată experiența multiseculară a Bisericii mărturisește: adevărata schimbare, îndumnezeirea, se săvârșește prin acțiunea harului, prin conlucrarea de bună voie dintre Dumnezeu şi om. Iar aceasta se capătă prin trudă, în ascultare față de Ziditor şi nu prin primirea ispitei diavolești a șarpelui, care a propus protopărinţilor să guste din copacul cunoașterii binelui şi a răului, şi tot atunci să fie ca dumnezeii (Facerea 3, 5). Fiecare dintre cei care trăiesc cu credință, știu că anume credincioșia față de Dumnezeu, îl opresc de la faptele şi de la gândurile rele, că anume credința îl însuflețește pentru realizări şi fapte întru slava lui Dumnezeu şi pentru binele aproapelui.
Felicitându-vă pe toți cu ocazia marelui praznic al Nașterii Domnului şi cu prilejul Anului Nou, vă urez din tot sufletul sănătate, pace, prosperitate şi ajutor cu prisosință de sus, în urmarea statornică a Dumnezeului şi Mântuitorul nostru.
Iar Dumnezeul a tot harul, Care v-a chemat la slava Sa cea veșnică, întru Hristos Iisus, El însuși… vă va duce la desăvârșire, vă va întări, vă va împuternici, vă va face neclintiți. A Lui fie slava şi puterea în vecii vecilor. Amin! (I Petru 5, 10-11).
+ KIRIL,
PATRIARHUL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII
Naşterea Domnului
2014/2015
