De Înălțarea Domnului PS Episcop Anatolie a liturghisit la Mănăstirea Noul-Neamț

Noutăți și evenimente |10 Iunie 2016


Tradiţional, de Înălțarea Domnului, când este prăznuit hramul Mănăstirii Noul-Neamţ (Chițcani), sobor de preoţi, dimpreună cu numeroşi credincioşi se adună la mănăstirea Noul-Neamţ, s. Chiţcani, r. Slobozia.

Și Anul acesta soborul mănăstiresc a primit pe Preasfințitul Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat care a oficiat Sf. Liturghie cu prilejul hramului.

La finele Liturghiei s-a săvârşit un Tedeum de sănătate, după care a urmat înconjorul bisericii, iar la mormântul regretatului Episcop Dorimedont s-a săvârşit un Parastas.

A urmat un cuvânt de felicitare din partea Preasfințitului Anatolie adresat Preacuviosului Arhimandrit Paisie (Cecan) care recent, în data de 1 iunie a sărbătorit frumosul popas aniversar de 50 ani de viață pământească: „Preacuvioase Părinte Paisie, cu ocazia recentei celebrări a popasului aniversar de 50 de ani, Vă aducem sincerele noastre felicitări și urări de bine. Fie ca binecuvântarea Domnului să fie prezentă mereu în toate lucrările Preacuvioșiei Voastre, iar bunătatea și cumsecădenia de care ați dat dovadă pe parcursul vieții să le practicați și în continuare, spre bucuria și mângâierea credincioșilor încă mulți ani înainte.”

Pelerinii veniţi au primit binecuvântarea Preasfințitului Anatolie, care la final a rostit un cuvânt duhovnicesc, îndemnând pe cei prezenţi la o viață în Legea Domnului cu alese roade duhovniceşti.

Totodată Vlădica Anatolie a mulțumit pentru ospitalitate starețului Mănăstirii, iar acesta la rândul său, a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru bucuria de a sluji împreună şi a asigurat pe Episcop că este întotdeauna așteptat cu mult drag de obștea de la Noul Neamț.

La final a urmat o agapă creştină oferită cu multă dragoste de către obștea Mănăstirii.