În Duminica Sf. Apostol Toma (a doua după Paști), PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia Avdarma din UTA Găgăuzia.
Serviciul divin a fost unul deosebit pentru enoriașii din Avdarma, aceștia având fericita ocazie să înalțe rugăciuni alături de Preasfinţitul Anatolie și un numeros sobor preoțesc.
După Sfânta Liturghie, Chiriarhul dimpreună cu clerul slujitor a oficiat un Parastas de pomenire pentru odihna și iertarea păcatelor celor adormiți.
La final, mai mulți ctitori ai bisericii din s. Avdarma s-au învrednicit de distincții bisericești din partea Episcopului.
Tot în această zi, PS Anatolie, în prezența autorităților publice locale a oficiat slujba de sfințirie a sediului Primăriei din Avdarma.
Avdarma este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Satul are o suprafaţă de circa 3.25 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 10.22 km. Localitatea se află la distanța de 15 km de municipiul Comrat și la 122 km de Chișinău. Satul Avdarma a fost menționat documentar în anul 1806.