În ziua prăznuirii Sf. Ierarh Spiridon, PS Anatolie a liturghisit în satul Beşalma

Noutăți și evenimente |26 Decembrie 2017


Luni, 25 decembrie 2017, în ziua prăznuirii Sf. Ierarh Spiridon, PS Anatolie a liturghisit în satul Beşalma din Municipiul Comrat.

În dimineața zilei Preasfințitul Anatolie a fost întâmpinat de copii școlii duminicale cu salut de bun venit în parohia din satul Beşalma.

Pentru osteneala depusă în cadrul parohiei, Protoiereul Gheorghe Topală, parohul bisericii cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe din Beșalma a fost decorat de către Chiriarhul locului cu dreptul de a purta Mitra.

După Liturghie, Vlădica Anatolie a săvârșit un Tedeum de mulțumire către Bunul Dumnezeu, după care preoții au miruit credincioșii, urându-le sănătate trupească și sufletească și binecuvântare de la Domnul.

***

Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei este cunoscut drept un mare făcător de minuni. S-a născut în jurul anul 270, în Cipru și a fost episcop al cetății Trimitunda. El s-a numărat printre sfinții părinți participanți la Sinodul Întâi Ecumenic de la Niceea.

Sfântul Ierarh Spiridon a trecut la cele veșnice în anul 348 și a fost înmormântat în Biserica Sfinții Apostoli din Trimitunda.

După descoperirea trupului său neputrezit și frumos mirositor, moaștele sale au fost duse la Constantinopol, apoi în Serbia, după care au ajuns în insula Corfu din Grecia, unde se află și în prezent.