În Duminica a 8-a după Rusalii, la data de 2 august, în ziua prăznuirii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala episcopală din Cahul.
În cuvântul predicatorial, Ierarhul a elogiat personalitatea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul: ‘Sfântul Prooroc rămâne în conștiința noastră potrivit Sfintelor Scripturi în primul rând ca un prooroc, învățător și luptător pentru dreapta credință în vreme de rătăcire. Aproape singur s-a luptat cu rătăcirile de la dreapta credință. A înfruntat teama, primejdia de moarte, dar a rămas credincios lui Dumnezeu și a simțit puterea lui Dumnezeu în viața sa. În al doilea rând, Proorocul Ilie este un om al ajutorării celor sărmani, al consolării celor îndoliați. El a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului schimbând durerea în bucurie. În al treilea rând, Sfântul Prooroc Ilie este un om al dreptății care apără pe cel nedreptățit și intervine atunci când familia regală ucide un om doar pentru a-i lua via și a o stăpâni’..
Potrivit tradiției, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roadă nouă de mere și de struguri, nuci și alune. El este considerat și ocrotitorul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine.