De ziua pomenirii zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana, Joi 22 decembrie 2016, a avut loc deschiderea și sfințirea depozitului de obiecte și cărți bisericești, situat pe teritoriul Catedralei episcopale „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din or. Cahul.
La slujba sfințirii depozitului, oficiată de către Preasfințitul ANATOLIE Episcop de Cahul și Comrat, au mai participat vicarul episcopal Prot. mitr. Vitalie Zelinschii, Secretarul Episcopiei de Cahul și Comrat Prot. mitr. Mihail Mungiu, răspunzătorul depozitului ipodiaconul Vadim Corjan, Protopopii și preoții din cadrul Protopopiatelor de Cahul, Cantemir, Leova, Cimișlia și Basarabeasca.
Preasfințitul ANATOLIE s-a arătat mulțumit de spațiul frumos amenajat, a mulțumit tuturor celor care au depus eforturi în acest sens, fără a uita să sublinieze scopul pentru care a fost deschis, pentru a se înțelege de la început că este vorba de o lucrare misionară liturgică. A fost oarecum costisitoare, dar din punct de vedere misionar și din punct de vedere al Bisericii, la timpul în care trăim, este o lucrare binevenită. Dacă obiectele frumoase nu sunt prezentate într-un spațiu frumos, adecvat, valoarea lor estetică nu este suficient subliniată.