Drumul crucii a trecut prin parohia Ciucur-Mingir

Noutăți și evenimente |18 August 2015


Nu există lucru mai firesc și mai înălțător ca „a iubi”, căci iubirea înseamnă plinătate, frumusețe și viață la superlativ. Creați am fost din iubire și ne desăvârșim în iubire. Nu este păcat să iubesc, ci să nu iubesc! Dar trebuie să iubesc omul, nu fapta sau dorința; ci frumusețea, gingășia sufletului ce-și dorește să fie iubit. Așa încep să-mi vin în fire și nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele dupaă alegerea cu voia.

Un exemplu de iubire, devotament şi consacrare pentru enoriaşii parohiei Sfântul Arhanghel Mihail din comuna Ciucur-Mingir, l-au reprezentat credincioşii care, în frunte cu Icoana Făcătoare de Minuni Maicii Domnului de la Hîrbovăț, şi sub îndrumarea Protoiereului Anatolie Cibric, călătoresc pe meleagurile noastre binecuvântând cu rugăciunile lor şi cu paşi plini de speranţă, mica noastră ţărişoară, formând semnul Sfintei Cruci.

În data de 13 august, cu ajutorul bunului Dumnezeu, aceşti pelerini au ajuns în parohia nostră împreună cu o ploiţă rodnică, de care avea nevoie pământul nostru. Această ploaie nu i-a speriat pe credincioşi, ba mai mult de atât, ei mergeau şi o slăveau pe Maica Domnului cu o mai mare râvnă.

Credincioşii au luat prânzul la noi, în timp ce parohul a citit acatistul Maici Domnului şi enoriaşii parohiei s-au închinat la Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care, a fost aşezată în sfânta biserică. După agapa frăţească, ei şi-au continuat drumul, slăvindu-L pe Dumnezeu.

a consemnat Paul Goreanu