În Duminica a V-a din Postul Mare, duminică închinată Sfintei Maria Egipteanca, la Catedrala episcopală din or. Cahul, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Preasfinţitul Anatolie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Biserica a rânduit ca în această Duminică să se citească pericopa din Evanghelia după Sf. Marcu, versetele de la 32 la 45 din capitolul 10 şi pericopa de la Sf. Ev. Luca, versetele 36-50 din capitolul 7.
În cuvântul său de învăţătură, Episcopul Anatolie a vorbit despre Sfânta Maria Egipteanca, care vreme de 47 de ani Sfânta a făcut o pocăinţă exemplară, în istoria Bisericii şi în istoria celor care şi-au plâns păcatele fiind puţine exemplele care vădesc o asemenea dragoste şi o asemenea râvnă care a compensat păcatul şi înstrăinarea ei de Dumnezeu din tinereţe.
Totodată, arătând exemplul Sfintei Maria Egipteanca, Preasfinţitul Anatolie a evidenţiat importanţa pocăinţei în viaţa noastră, şi a subliniat faptul că pocăinţa trebuie făcută în smerenie şi în tăcere.
Sfânta Maria Egipteanca a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și începutul celui de-al V-lea. Viaţa sa, una dintre cele mai cunoscute istorii ascetice din toate timpurile, a fost scrisă de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.