Interviu cu Preasfinţia Sa Anatolie, Episcop de Cahul şi Comrat, care ne-a împărtășit mai multe gânduri despre post și nevoiță, precum și despre viața duhovnicească din eparhia pe care o arhipăstrorește.
Preasfinţite Stăpâne, ne face o deosebită plăcere să fim împreună la o discuţie de suflet şi pentru suflet. Aceste întruniri nu au alt caracter decât a ne cunoaşte, a împărtăşi din ceea ce trăim. Toată lumea este scufundată în tot felul de griji, preocupări, ascultări. Dar, este nevoie şi de acest răgaz sau popas duhovnicesc, prin care ne-am deconecta de la grijile lumești și am împărtăși ceva de suflet, dar şi ne-am cunoaşte mai bine. Suntem în perioada postului Naşterii Domnului şi am vrea să veniţi cu un gând pentru noi toţi, care parcurgem această perioadă de împrospătare sufletească.
Postul este lăsat pentru a ne curăţa sufletele. Spre regret, mulţi dintre creştini cred că că postul este o strictă restricţie de bucate. De aceea, dacă folosim doar bucate de post încă nu postim. Postul presupune ceva mai mult, incluzând și rugăciune, care duce la luminarea sufletului.
În această perioadă ne gândim mai puțin la mâncare, împuținăm cantitatea și calitatea mâncării, devenind mai puțină și mai săracă caloric, în schimb intensificăm rugăciunea și înfăptuim fapte bune.
Se zice că e nevoie de a trece de la un post de bucate la unul de păcate. Cum înţelegem acest lucru?
Dacă duşmanul mântuirii sufletelor noastre nu poate să ne ispitească pentru a consuma bucate dulce, deci cărnuri, lactate…, atunci se gândeşte cum ar putea prin alte metode să ne fure bunătatea sufletului, care vine prin post și rugăciune. Diavolul vrea să ne fure dulceața postului, așa se exprima un vrednic slujitor din Căușeni prot. Grigore Motruc.
Îmi amintesc de perioada când eram slujitor la parohie, în care aveam o creștină angajată la biserică, care în zi de vineri nu mânca până la asfinţitul soarelui decât o felie de pâine şi lua un păhar cu apă. Însă în această zi era de o sută de ori mai rea decât în celelalte. Atunci îi explicam că diavolul făcea tot posibilul ca înfrânarea să nu-i fie de folos, ci spre îngreunarea sufletului. Mai bine ar fi mâncat ceva pe parcursul zilei, în schimb ar fi mai bună, mai blajină.
Să nu ne grijim atât de bucate, cât de starea sufletului. Să nu lipsim sufletul de hrana strict necesară pe care ar trebui să o primească în timpul postului.
Suntem într-un post relativ uşor, şi în acelaşi timp, deoarece precede sărbătoarea Naşterii Domnului, unii spun că este un post al bucuriei. Cum am putea asocia postul cu bucuria?
Postul este în strânsă legătură cu bucuria. Postirea este spre bucuria noastră lăuntrică, fiindcă tot ce facem bine pentru sufletul nostru este o bucurie. Sunt mai multe bucurii în viață. Mai întâi cele ale păcatelor, care durează cât înfăptuiești fărădelegea, apoi vin lacrimi și regrete. Apoi avem bucurii curate, izvorâte dintr-o viață cumpătată, bucurii care durează până la mormânt, căci ai crescut copii, ai ridicat o casă, ai făcut fapte mărețe… Postul și rugăciunea sunt în stare să ne aducă bucuriile credinței, cu care mergem dincolo de mormânt, în veșnicie. Deci dacă facem ceva bun pentru suflet, cum să nu trăim cea mai aleasă bucurie?! Orice post este legat de bucurie, căci ne face mai vrednici de cele sfinte. Ne face să gustăm din Trupul și Sângele Domnului mai cu poftă.
Vă mulţumim, Preasfinţite, de aceste gânduri bune şi frumoase. Totodată, am vrea să dicutăm şi despre aceea ce se întâmplă în Eparhia de Cahul şi Comrat. Ştim cu toţii că sunteţi de la întemeierea eparhiei, aţi zidit-o. Cu o vedeţi după atâţea ani?
În septembrie 2018 se vor împlini 20 de ani de când s-a format Episcopia de Cahul şi Căuşeni, aşa a fost atunci, apoi a fost numită de Cahul şi Lăpuşna, pentru ca apoi să fie denumită Episcopia de Cahul şi Comrat, care îşi păstrează titlul până astăzi.
În acea perioadă s-au deschis foarte multe biserici şi mănăstiri, şi practic, era imposibil ca un arhipăstor să administreze toate parohiile. Astfel, am fost chemat eu, nevrednicul la treapta arhieriei pentru partea de sud a țării.
Legat de înființarea parohiilor, construcţia bisericilor şi deservirea creştinilor putem spune că mergem bine, mulţumim lui Dumnezeul de ajutor și sprijin. Unica problemă nesoluționată rămâne cea a sediului eparhial, care urmează să fie ridicat lângă Catedrala din Cahul. De aceea suntem nevoiţi să organizăm audiențe prima şi a treia zi de luni din lună la Comrat în sediul Şcolii Duminicale pe care am construit-o şi unde avem un sediu provizoriu, iar în prima şi a treia zi de marţi din lună primim preoţii și credincioșii la Cahul, într-un sediu temporar pe teritoriul Catedralei. Nădăjduim că Dumnezeu ne va auzi rugăciunile noastre şi în curând vor demara lucrările la reședința episcopală.
Chiar dacă nu aveți un sediu sunteți prezent în toate protopopiatele și reușiți să deserviți toate parohiile. Cât de întinsă este episcopia și de ce atât de puține mănăstiri sunt în partea sudică?
Episcopia de Cahul şi Comrat nu se poate compara cu cea de Ungheni şi Nisporeni, care are mănăstiri istorice. Cândva a existat o mănăstire mică, cea din Chistoleni, lângă Sadaclia, pe locul căreia am reînființat obștea monahală, iar acum se ridică o frumoasă Catedrală a mănăstirii. Avem Mănăstirea Zloţi, care a degradat în anii sovietici, apoi mai avem mănăstirea închinată Sfântului Dumitru, care s-a transformat dintr-o parohie din Ceadâr-Lunga. Mănăstirea Cociulia din raionul Cantemir este în ușoară ascensiune după ce am schimbat stareţul. Mai avem o mănăstire de femei în oraşul Taraclia, care acum este în construcţie, unde duhovnic este părintele Arhimandrid Luca şi în care avem vre-o zece măicuţe. Mai avem o mănăstire deschisă în oraşul Comrat, în care duhovnic este Schiarhimandritul Ioan, la fel o mănăstire de femei şi, nădăjduim, ca această mănăstire să aibă un viitor bun. Iată deci, aceasta este situaţia.
Care e este cauza că deținem mai puține mănăstiri, poate și parohii, ar fi condițiile climaterice în partea de sud, unde adesea sunt secete și lumea o duce cumva mai greu ca în alte zone.
Necătând la aceste greutăți pe care le au locuitorii, sunt cu credință în suflet, au atâta dragoste, atâta nădejde în Bunul Dumnezeu. De aceea am deschis și un fond de ajutorare a slujitorilor care activează în parohii mai modeste. Bisericile mai mari susțin și poartă de grijă celor mai mici, încât să supraviețuiască.
Referitor la clerul din cadrul episcopiei − avem 146 de preoţi. În catedralele din Cahul şi din Comrat slujesc câte trei preoţi, în parohii mai mari câte doi preoţi, iar în rest câte unul. Avem şi case de rugăciuni, în care menținem acele comunităţi foarte mici la umăr, iar un preot deservește câte două sau trei parohii. În acest fel ne străduim să satisfacem nevoile spirituale ale tuturor creştinilor care se află pe teritoriul canonic al Episcopiei de Cahul şi Comrat.
Ştim că în viaţă aţi trecut prin multe. Aţi trăit câteva drame legate de pierderea preotesei, copilului. O vreme ați fost preot de mir, cum ați ajuns pe calea credinței?
Atunci când m-am hotărât să merg la studii am ales serminarul teologic. Tatăl meu era dascăl și de mic copil eram luat la biserică. Deși încă nu ajungeam bine la strană mi se punea pe un scăunel Ceaslovul și citeam din el la vremea cuvenită a slujbei. A trebuit să mergem pe la câteva parohii, inclusiv la Mănăstirea Răciula. Așa erau timpurile, nu te puteai reține prea mult într-o parohie.
Deși aveam reușită bună la școală, inima îmi spunea că trebuie să-i slujesc lui Dumnezeu, așa am ajuns la seminarul teologic. Deși inițial am depus actele la cel de lângă Moscova, din mănăstirea Serghiev Posad, după satisfacerea serviciului militar (obligatoriu pe atunci), am fost sfătuit să studiez la Odesa, mai aproape de casă.
Patru ani i-am petrecut în studiu și rugăciune, după care am mers la parohie. Asta mi-am dorit mereu, să fiu preot la țară.
Însă în anul 1995 am rămas văduv, în ’99 am rămas și fără fecior și cu binecuvântarea lui Dumnezeu, la recomandarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir am fost înaintat de a fi ridicat la treapta de episcop. Și iată cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt aproape două decenii de când sunt în această ascultare.
Mulți ani înainte, Preasfințite. Spuneați că lumea de la sud este cumva mai necăjită, o duce mai greu… În același timp unii spun că este cumva mai bună.
Este adevărat. Vă spun că nu întotdeauna sărăcia materială este direct proporțională cu sărăcia duhovnicească. Deseori, un om care trăiește mai greu, un om care are mai multe greutăți și care trăiește în sărăcie este cu mult mai bogat sufletește.
În eparhie conviețuiesc mai multe minorități naționale, în special găgăuzi și bulgari, asta i-a făcut să se mobilizeze și să se ajute reciproc. De aici vedem că sunt cumva mai buni.
Important este faptul că pe toți îi unește același Duh al lui Dumnezeu.
Din anul 2010 se implementează religia în școală. Cum stau lucruile în eparhie?
Vreau să vă spun că la acest capitol noi nu stăm rău. Într-o bună parte de instituții se predă religia, în special la ciclul primar. Adesea se desfășoară ore publice și s-a stabilit un parteneriat al Bisericii cu direcțiile de învățământ din teritoriu.
Mult depinde de directorul fiecărei școli. La sud avem câțiva directori sectari, care nu acceptă religia ortodoxă în școală. Avem și câțiva primari pe care adventiștii sau alți sectari îi ajută cu mijloace bănești și fac tot posibilul ca să-i primească în școală.
Cu toate aceste obstacole și dificultăți avem preoți, preotese și profesori care predau religia și o fac destul de reușit. E clar că mai avem de lucru, dar în general e bine.
Ce gânduri aveți pentru Episcopia de Cahul și Comrat și în general pentru Mitropolia Moldovei?
Trebuie să ne străduim cu toții, unde nu ne-am afla, la o episcopie mai mare sau mai mică, la o parohie mai mare sau mai mică, ca munca noastră să fie spre slava lui Dumnezeu, întru mărirea Sfintei Biserici, întru proslăvirea Ortodoxiei și ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute, că fără de ajutorul de sus noi nu putem săvârși nimic.
Ce ține de gândurile mele, necătând la toate valurile care vin peste ortodocși și peste Biserica noastră drept-măritoare, să dea Dumnezeu să mergem înainte, să mergem cu bărbăție și să știm: câte valuri s-ar abate asupra noastră porțile iadului nu vor birui Biserica lui Hristos, care mereu a trecut prin încercări, prin greutăți, dar a ieșit biruitoare.
Mulțumesc la toți creștinii care duc o viață bineplăcută Domnului, căci pe ei se ține Biserica. Totodată, fiind în apropierea Sfintelor Sărbători, le doresc pace, bucurii și împliniri duhovnicești.
Să zidim Biserica prin jertfa fiecăruia. Rămânem a fi o Biserică a martirilor!
A intervievat pr. Octavian Moșin
