În Duminica a șaptea după Paști, cea a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, PS Episcop Anatolie la invitația părintelui arhimandrit Nicolae (Roșca) a liturghisit la Sfânta Mănăstire Ciuflea.
Serviciul divin a fost oficiat în prezența numeroșilor creștini care au pășit pragul mănăstirii spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere liniște, pace și binecuvântare cerească.
După citirea pericopei evanghelice (de la Ioan 17, 1-13) PS Anatolie a adresat credincioșilor prezenți la slujbă un cuvânt de învățătură din Pericopa Evanghelică, totodată Vlădica le-a relatat celor prezenți din istoria celor șapte Sinoade Ecumenice.
La finele slujbei, Vlădica Anatolie a mulțumit credincioșilor pentru participarea activă la marșul tăcerii dedicat valorilor familiei tradiționale, îndemnând creștinii și în continuare să nu se rușineze să mărturisească credința lor întru Hristos, mai ales prin exemplul pe care îl dau societății personal, dar și împreună cu familiile lor.