Taină minunată şi neobişnuită văd,
Cer fiind peştera, scaun de heruvimi Fecioara,
Ieslea sălăşluire, întru care s-a culcat Cel neîncăput,
Hristos Dumnezeu, pe Care lăudîndu-L îl slăvim.
Iubiţi întru Domnul fraţi şi surori!
În această măreaţă şi sfîntă zi, Sfînta Noastră Biserică î-şi aminteşte de un mare şi necuprins cu mintea omenească eveniment, – Naşterea în trup omenesc a celui mai înnainte de veci Fiul lui Dumnezeu din Preasfînta şi Preabinecuvîntata Fecioara Maria, pentru mîntuirea neamului omenesc ce se perdea în păcate.
Nestrăbătută ca întunericul unei nopţi lipsită de lumina lunii, era ceaţa ce cuprinsese minţile şi inimile oamenilor pînă la naşterea lui Hristos, dacă ei se închinau nu numai la animale, ci şi la obiecte neînsufleţite. Pînă şi religiile celor mai culte popoare ca grecii, sau cei din Imperiul Roman – către naşterea Domnului ajunsese la aşa o decădere încît singuri slujitorii lor luau în derîdere multe obiceiuri de ale sale. Chiar şi poporul izrailtean, cel ales de Dumnezeu, şi acela adesea ori se aluneca şi decădea de la credinţa cea adevărată închinîndu-se idolilor.
Dar, iată că în întunericul acesta, perzător de suflete, în această sfîntă prealuminată şi preablagoslovită Zi a răsărit lumina cea Dumnezeiască într-o peşteră de la marginea oraşului Betleem. S-a arătat lumii o taină neobişnuită şi preacinstită: peştera întunecoasă a devenit cer, pentru că în ea a strălucit lumina cea Dumnezeiască; ieslea din care se hrăneau dobitoacele a încăput pe Cel neîncăput de tot universul – Hristos Dumnezeu; scaunul de heruvimi pe care şede Dumnezeu, este înlocuit de Preafericita Fecioară care ţine în braţele sale pe Cel mai înnainte de veci – în chip omenesc, pe Hristos Dumnezeu.
Sărbătoarea Naşterii Domnului este înfiinţată în cinstea unui eveniment ce a schimbat brusc mersul istoric al omenirii. Nu în sensul, că după Naşterea Domnului oamenii au devenit alţii, ci în sensul, că în omenirea de atunci, ce zăcea în noroiul păcatelor şi care puţin cu ce se deosebea de lumea noastră contemporană a apărut o nădejde, a apărut o lumină, a apărut o stea călăuzitoare.
Prin Naşterea Mîntuitorului, Singur Dumnezeu a intrat în viaţa noastră, a devenit unul din noi. Astăzi noi nu sîntem singuri în faţa ispitelor, nedreptăţilor, greutăţilor cum era cîndva în timpurile îndepărtate. Cu noi este Dumnezeu şi dacă noi dorim, Dumnezeu intră în viaţa noastră – cu darul Său, cu puterea Sa, cu energia Sa. El ne comunică nouă oamenilor slăbiţi de ispite, de păcate, posibilitatea de a birui păcatul.
Şi cînd pe noi în viaţă ne apasă greutăţile, cînd descurajarea ne cuprinde sufletul, cînd nouă ni se pare că nu mai există eşire din situaţia în care ne aflăm, cînd ni se pare că pe nedreptate suntem obijduiţi şi Dumnezeu nu procedează drept cînd permite să vină asupra noastră bolile şi greutăţile – să ne amintim de mîntuirea, care ni s-a arătat în peştera sărăcăcioasă din Betleem, ni s-a arătat în Persoana Domnului şi Mîntuitorului, care a trecut prin greutăţile vieţii pămînteşti întîmpinînd şi foame şi frig, şi nedreptăţi din partea oamenilor, iar în sfîrşit a fost pe nedreptate răstignit pe cruce.
Dragii mei!
Pentru a ne folosi pe deplin de roadele Naşterii Domnului pe tot parcursul vieţii noastre pămînteşti e necesar de muncit şi de muncit foarte mult. Şi predica noastră trebuie să fie convingătoare şi viaţa noastră să fie cît mai aproape de popor.
Doar pentru a predica cît mai efectiv cuvîntul lui Dumnezeu trebuie să trăieşti împreună cu poporul, să fii aproape de dînsul, să cunoşti aşteptările lui, necazurile lui, bucuriile lui, de vorbit cu lumea într-o limbă simplă omenească, transmiţîndu-le prin aceste cuvinte simple adînci Adevăruri Dumnezeeşti. Dumnezeu ne-a lăsat aşa o sfîntă Evanghelie încăt e pe înţelesul fiecărui: şi celui cărturar, şi celui cu puţină carte, şi celui bătrîn şi celui tînăr. Iată aşa şi noi trebuie să vorbim: simplu, clar şi pe înţelesul tuturor.
Dumnezeu a luat asupra Sa păcatele neamului omenesc şi a pătimit pentru ele. Acesta este un mare semn pentru fiecare ce vrea să-L urmeze pe Hristos. Să nu ne fie frică a primi asupra noastră greutăţile cuiva. Uneori sub diferite pretexte noi ne refuzăm să-l ascultăm pe acela care vine la noi ca să se împărtăşească cu greutăţile sale. Iar aceasta este nimic altceva decît un semnal de înstrăinare faţă de el, de lipsă de compătimire, de lipsă de dorinţă de a trăi în viaţa ta o parte din greutăţile lui.
În biserică trebuie să fie altfel: spunemi mie tot ce doreşti să-mi spui, împărtăşeşte cu mine greutatea ce te apasă, transmite-mi mie o parte din lacrimile tale şi hai să ne rugăm împreună şi neapărat v-om găsi o eşire înţeleaptă din situaţia dată, pentru că Dumnezeu Va răspunde la rugăciunea noastră.
Iată dacă păstorii Bisericii v-or proceda astfel, dacă slujirea preoţească va fi aşa, apoi nouă nu ne va fi straşnică nici o sectă, nici o învăţătură ereticească, deoarece acolo unde este dragostea lui Hristos, unde este slujire reală, unde este rugăciune adevărată – acolo se stinge, cum se stinge fumul, orice năvălire diavoliască.
Iubiţi întru Domnul, preacucernici şi prea cuvioşi părinţi şi toţi drept măritorilor creştini din cuprinsul Eparhiei de Cahul şi Comrat!
Vă felicit cu acestă luminoasă sărbătoare şi vă doresc ajutorul lui Dumnezeu în viaţa fiecăruia din voi: în viaţa personală, în viaţa familiară, în educarea copiilor şi a nepoţilor. Eu vă doresc harul lui Dumnezeu în grijile voastre de zi cu zi. Îmbinaţi tot ceia ce săvîrşiţi cu cele mai înalte principii morale şi duhovniceşti, pe care Evanghelia lui Hristos, cel născut în Betleem ni le descoperă nouă. Fie ca această îmbinare a celor cereşti cu cele pămînteşti, să ne dea putere ca să ne organizăm cu demnitate viaţa noastră pămîntească şi tot odată să pregătim sufletele noastre pentru Împărăţia Cerurilor.
Fie ca binecuvîntrea lui Dumnezeu – a lui Hristos, celui născut în peştera din Betleem, să prisosească asupra noastră, întărind pe fiecare din noi pe cărările vieţii noastre.
Cu dragoste întru Hristos
+ ANATOLIE
EPISCOP DE CAHUL ŞI COMRAT
Naşterea Domnului
2014/2015
Or. Cahul
