În una din zilele postului mare un preot stînd la discuţie cu un tînăr a fost întrebat: Părinte, oare m-a ierta Dumnezeu pentru păcatele mele, căci nu pot să mă consider un om bun şi din aceste considerente nici nu prea fregventez sfînta biserică?
La care preotul îi răspund: eşti ispitit de diavol care încearcă să-ţi întunice minţile, “Nimeni nu este bun decât numai unul Dumnezeu” (Matei 19).
Păcatul, oricare ar fi el, produce o tulburare în sufletul omului. Tulburarea produsă de păcat înseamnă îmbolnăvirea minţii şi a sufletului. Păcătosul este numit de Sfînta Scriptură om bolnav şi din aceste considerente are nevoie de ajutor, Matei (9, 10 – 13): Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă”.
Apoi la invitat să ţină post ca un creştin adevărat cu trupul şi cu sufletul, explicîndu-i corect cum să o facă, să vină la mărturisire, şi să primească taina sfintei Euharestii. Cu toate acestea a subliniat învăţătura Sfântului Apostol Pavel care spune că omul trebuie să se cerceteze pe sine atunci cînd doreşte să se împărtăşească (1 Cor.XI, 26-32), însă, niciodată nu spune: „Voi cei vrednici împărtăşiţi-vă, iar voi cei nevrednici să vă abţineţi”.
Peste două săptămîni de la discuţie, creştinul a venit la biserică cu inima deschisă, a mărturisit păcatele sale, s-a învrednicit şi de taina Sf. Euharestii.
Păcatul ne tulbură minţile, ducîndu-ne la ideea: dacă fac păcate ce rost are să merg la biserică? Căci vine timpul cînd le voi săvîrşi iarăşi şi prin acest gînd ne îndepărtează de Biserica lui Hristos.
Credinţa în ajutorul lui Dumnezeu, în dragostea Sa faţă de neamul omenesc dovedită prin jertfa adusă pe cruce, postul şi rugăciunea sunt unele din mijloacele eficiente de a curăţi gîndurile de bîntuielile satanei, acest adevăr ni-l arată Mîntuitorul nostru Iisus Hristos: De veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo şi se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Matei 17, 20). Apoi arătînd puterea cea mare a postului şi a rugăciunii, zice: Dar acest neam de demoni nu iese decît numai cu rugăciune şi cu post (Matei 17, 21).
Duhurile rele sunt o realitate dramatică a lumii; mânioase pe Dumnezeu şi invidioase pe oameni. Având ca obiectiv distrugerea, diavolul goleşte viaţa sufletească de orice conţinut moral sănătos şi o duce la o stare de banalitate şi întuneric. Acest lucru nu trebuie să ne sperie căci cum ne spune Fericitul Augustin: „Ispitele trebuie să fie. Căci cine poate fi încununat altfel decât dacă luptă corect? Dar unde este lupta dacă nu este vrăjmaşul care să atace?”.
Datori suntem să ducem luptă neîncetată împotriva diavolului. Noi singuri suntem slabi, dar Dumnezeu ne dă o putere de rezistenţă neobişnuită, încât nimeni nu poate sta împotriva noastră ( Rom. 8, 31).
Ajutorul trebuie să-l cerem de la Dumnezeu, precum Însuşi ne învaţă Mîntuitorul Hristos, noi trebuie să ne rugăm mereu Tatălui ceresc, zicând: „Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău” (Mt. 6, 13).
În această ordine de idei ţin să subliniez că Biserica este locul care ne uneşte cu Dumnezeu şi nu ne permite să ne afundăm în mocirla păcatului. Amin.
Preot Cebanu Arcadie
Biserica cu hramul Sf. Arh. Mihail şi Gavriil
din s. Cîrpeşti, r. Cantemir
