PS Anatolie, Episcop de Cahul a condus ceremonia de întâmpinare a Icoanei Maicii Domnului „Umilenie”

Noutăți și evenimente |08 August 2016


Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în această seară, la Sfânta Mănăstire „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea” a fost adusă Icoana Maicii Domnului „Umilenie” din localitatea Lokoti, reg. Breansk, Federația Rusă.

Sfințenia a fost întâmpinată cu multă evlavie de către clerul mănăstirii în frunte cu PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, de obștea monahală, precum și de numeroși credincioși.

În cadrul ceremoniei de întâmpinare a Icoanei, a fost săvârșit un Tedeum, după care a urmat slujba privegherii în cinstea Sf. Mare Mucenic Pantelimon.

Icoana Maicii Domnului „Umilenie” va fi expusă spre închinare în Catedrala Mănăstirii până la data de 21 august.

Îndemnăm creștinii să participe marți, 9 august, începând cu orele 7.00, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, după care se va oficia Taina Sf. Maslu de obște cu participarea a 7 preoți.

***

Icoana Maicii Domnului „Umilenie”, este o copie a icoanei la care se închina Sfântul Serafim de Sarov. Icoana are o istorie aparte. O femeie din localitatea Lokoti, regiunea Breansk, a cumpărat un calendar expirat și l-a pus pe perete pentru a cinsti chipul Maicii Domnului de pe el. La scurt timp, anume la 2 noiembrie 1999, chipul Maicii Domnului a început să izvorască mir. Când a vrut să-l ia de pe perete, creștina a avut o mare surpriză.

“Dacă partea din față a calendarului era tipărită pe cea mai simplă hârtie, iar în spate era pur și simplu hârtie albă, când au scos imaginea de pe perete, au văzut că pe partea reversă a hârtiei, Maica Domnului și-a reprofilat chipul. Iată de ce această icoană este neobișnuită” – spune custodele icoanei, Iurie Şişcov, Rusia.

Icoana a căpătat două fețe identice și nimeni nu s-a încumetat să acopere una din ele. Sfințenia a făcut multe tămăduiri de cancer, iar femei care nu puteau naște, rugându-se înaintea Maicii Domnului, s-au vindecat și au născut copii sănătoși.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne pre noi!