PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, în Pelerinaj la Sf. Munte Athos, Grecia

Noutăți și evenimente |05 Iunie 2016


Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, ÎPS Părinte și Mitropolit Vladimir, un grup de pelerini în frunte cu PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat și Arhimandritul Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Mănăstirii Ciuflea au purces într-un pelerinaj la Sfântul Munte Athos (Grecia).

Astfel, luni, 30 mai, compatrioții noștri pelerini au vizitat schitul Sfântul Apostol Andrei, schitul românesc Prodromu și Mănăstirea Sfânta și Marea Lavră de pe Sf. Munte Athos.

În ziua de marți, 31 mai, pelerinii au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către PS Episcop Anatolie, la Chilia moldovenească cu hramul Sf. Ioan Teologul (Provata), rugându-se și intonând slăviri împreună cu cei ce și-au găsit aici pacea sufletului și fereastra spre Împărăția lui Dumnezeu.

Sfântul Munte Athos este o republică monastică cu regim administrativ autonom în cadrul Greciei, având capitala la Karyes. Sfântul Munte găzduiește douăzeci de mănăstiri mari, zise împărătești, cu drepturi egale, care conduc tot Muntele, și încă 12 schituri și o mulțime de chilii monahale ortodoxe (ca niște schituri mai mici), în care trăiesc mulțime de călugări ortodocși.

Athosul este un tărâm vegheat de Maica Domnului, ocrotitoare a chinoviilor athonite, adevărate flori, ce dăruiesc pelerinilor pace și bucurie în Duhul Sfânt. Vârful Atonului, atinge maiestuos înaltul cerului, îmbrățișându-se cu norii zglobii, tiviți pe alocuri cu chenare aurii, iar hăurile măgurii se scăldă în apele mării de un albastru sidefat, voind parcă să deslușească lămurit armonia dintre pământ și apă, dintre mare și munte….

Vă propunem mai jos să vizualizați un reportaj foto: