Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și Comrat, aniversează marți, 7 aprilie 2026, în ziua praznicului Bunei Vestiri, doi ani de la hirotonia în treapta de Episcop. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Anatolie i-a adresat Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.
Preasfințite Episcop Nicolae,
Cu prilejul împlinirii a doi ani de la hirotonia în treapta de Episcop, în această binecuvântată zi a praznicului Bunei Vestiri, Vă adresez sincere și alese felicitări, însoțite de părintești urări de sănătate, pace și ajutor dumnezeiesc în lucrarea arhierească ce V-a fost încredințată. Această zi de aleasă bucurie duhovnicească este un prilej de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra Preasfinției Voastre.
În acești doi ani de slujire arhierească, ați arătat râvnă, jertfelnicie și dragoste față de Biserică și credincioși, fiind un vrednic lucrător în ogorul Domnului. Prin slujire liturgică, cuvânt ziditor și purtare plină de înțelepciune, contribuiți la întărirea vieții duhovnicești și la păstrarea valorilor credinței ortodoxe în sufletele credincioșilor încredințați păstoririi.
Rugând pe Bunul Dumnezeu și pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să Vă dăruiască în continuare putere, înțelepciune și spor în toate lucrările cele bune, Vă doresc ani îndelungați, rodnici și binecuvântați în slujirea arhierească, spre slava lui Dumnezeu și binele Sfintei noastre Biserici.
Cu arhierească binecuvântare,
† ANATOLIE
Arhiepiscop de Cahul și Comrat
