Racla cu Sfinte Moaște, printre care și o părticică din moaștele Sfintei Matrona de la Moscova, a ajuns în procesiune în s. Baurci, mun. Comrat.
La invitația creștinilor din Baurci, PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, cu prilejul aflării Sfintelor Moaște în această localitate.
Alături de PS Episcop Anatolie, s-au rugat Părintele Protopop Petru Cheleş dimpreună cu un numeros sobor de slujitori.
La sfârșitul slujbei, PS Episcop Anatolie a felicitat enoriașii bisericii din Baurci și a relatat acestora mai multe minuni din viața Sfintei Matrona, după care a săvârșit un moleben la moaștele Sfintei și a citit o rugăciune către acestă bineplăcută Sfântă a lui Dumnezeu.
Creștinii veniți la rugăciune au avut posibilitatea să se închine la sfintele moaște și să ceară ajutor și mijlocire de la Sfânta Maică Matrona.
Bucură-te, Cuvioasă Maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!